Crearea omului

Dumnezeu l-a creat pe om în ziua a VI-a:

-după Chipul Său: “a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”(Fac. 1:27).

- l-a făcut printr-un act

 direct si personal, deosebit de tot ceea ce a creat până atunci: “luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat lui suflare de viată si s-a făcut omul fiintă vie”(Fac.2:7). Desi aici sunt prezentate ca două momente separate, trupul si sufletul au fost făcute simultan.

-omul a fost creat bărbat si femeie: “a făcut bărbat si femeie” (Fac.1:27). După ce a fost creat Adam, Dumnezeu i-a făcut si un“ajutor potrivit”(Fac.2:18). Eva(viată) a fost făcută din coasta lui Adam(din pământ). Desi în Sf.Scriptură spune că lui Adam i-a fost luată o coastă pentrua fi făcută Eva, noi vedem că nu ne lipseste nici o coastă. Totusi nu trebuie să ne îndoim de acele cuvinte deoarece abia după căderea în păcat trupurile li s-au transformat în cele pe care le avem si noi astăzi.

          Pentru că în v.26 se spune “să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” iar în v.27 nu se mai mentionează nimic despre asemănare( “a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” ), ne dăm seama că aceasta a devenit scopul creării omului: omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său si cu scopul de a deveni sfânt.

          Chipul lui Dumnezeu în om înseamnă: gândire, sentiment, vointă liberă (trăsăturile sufletului).

          Înainte de a păcătui, trupul lui Adam si al Evei <spun Sf.Părinti>era un trup luminos, asemănător cu trupul lui Iisus, după ce a înviat din morti, cu care a trecut prin usile încuiate. După ce au păcătuit, trupul lor li s-a schimbat (au primit îmbrăcăminte de piele Fac.3:21), devenind muritor, slab, bolnăvicios (printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea Rom 5:12).

           Sufletul omului:

-Este imaterial, rational si nemuritor.

-Ecclesiast 12:7 trupul“ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.

-Matei 22:32 “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul mortilor ci al viilor”.

-Cele trei însusiri ale sufletului sunt: ratiunea, simtirea si vointa liberă.

           Trupul omului:

- Omul se ridică deasupra celorlalte vietuitoare nu numai prin suflet ci si prin trupul său deoarece, după cuvintele Sf.Ap.Pavel, “trupul vostru este templu al Duhului Sfânt”(I Cor.6:19).

          Întregul neam omenesc se trage din Adam si Eva: “a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc”(F.A. 17:26) “Tu ai făcut pe Adam si tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor

 si sprijin, si din ei s-a născut neamul omenesc.”(Tobit 8:6).

          Numai prin prisma strămosilor comuni, putem întelege universalitatea păcatului strămosesc si universalitatea mântuirii în Hristos.

STAREA PRIMORDIALĂ A OMULUI

De la creatie, Dumnezeu i-a asigurat omului tot  ceea  ce avea nevoie

 pentru a-si atinge scopul pentru care a fost creat:

Ecclesiast 7:29 “Dumnezeu a făcut pe om drept”

Facere 1:31 “toate erau bune foarte”

-Ratiunea era mult mai luminată (Adam numeste toate animalele, plantele, lucrurile).

-Vointa era curată, dreaptă si nepervertită; era o perfectă armonie între trup si suflet.

-Trupul era sănătos: nu cunostea boala, suferinta, moartea. Prin stăruinta în bine putea ajunge nemuritor.

-Natura si animalele nu erau ostile omului.

-Munca nu constituia o corvoadă.

CĂDEREA ÎN PĂCAT

          Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său, cu scopul de a se asemăna cu El, prin stăruinta liberă si constientă în bine.

          După ce au fost creati, Dumnezeu le-a dat poruncile: “Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l supuneti”(Fac.1:28) si “Din toti pomii din rai poti să mănânci, iar din pomul cunostintei binelui si răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit!”(Fac.2:16-17).

L-a încercat cu porunca de a nu mânca din pomul cunoasterii binelui si răului, pentru avedea

 dacă într-adevăr omul pe care l-a creat vrea si merită să rămână în Eden. Ispita este necesară: “vasele olarului le lămureste cuptorul; iar ispita omului cugetul lui” (Is.Sirah27:5), “nu era folositor omului să dobândească mântuirea fără să fie ispitit si încercat”(Sf.Ioan Damaschin).

Din mândrie, omul încalcă unica lege

 si se răzvrăteste împotriva Creatorului său. Desi gresiseră, Dumnezeu i-ar fi iertat dacă si-ar fi recunoscut vina. În schimb ei dau vina unul pe celălalt: Adam pe Eva si Eva pe sarpe.

Acest episod arată că răul din lume nu este propriu esentei sale, ci a pătruns în lume prin vointa omului.

Cei 2 pomi din grădina Eden (pomul cunoasterii binelui si răului si pomul vietii) sunt adevărati/reali dar au un scop hotărât de Dumnezeu: primul, ca mijloc  de exercitare prin virtute, iaral doilea, ca plată a virtutii câstigată prin exercitiu moral si prin respingerea ispitei. Unii Sf.Părinti văd pomul cunostintei binelui si răului ca pe o momeală prin care diavolul încearcă să-l însele pe om. Răul nu-si arată niciodată adevărata fată, pentru că l-ar speria pe om. Din această cauză, diavolul prezintă răul sub înfătisarea aparentă a unui bine: înainte de a face răul, omul încearcă să găsească argumente care să-i justifice fapta.

Cel care se ascunde sub înfătisarea sarpelui este diavolul: “…sarpele cel de demult care se cheamă diavol si satana”(Apocalipsa 12:8).

Păcatul săvârsit de strămosii nostri poartă numele de păcat strămosesc si cu el ne nastem toti. Prin taina Sfântului Botez acesta este sters. Dar ce este păcatul strămosesc care ni se transmite nouă? Acesta este tendinta necontrolată de a păcătui. Nu mostenim fapta lui Adam, ci starea lui. Din acest motiv, nici unul dintre evrei(poporul lui Dumnezeu) nu s-a mântuit până ce nu i-a scos Iisus din iad pe cei drepti, când a înviat.

Prin păcat a dispărut armonia omului cu sine, cu semenii si cu natura înconjurătoare. Întelepciunea sa scade atât de mult încât crede că se poate ascunde de Dumnezeu în tufis. Vointa îi slăbeste într-atât încât înclină mai mult spre rău, omul devenind  rob al păcatului.

Mărturisirea de credintă spune că, “omul s-a prăvălit prin păcat până la asemănarea cu cele necuvântătoare, i s-a întunecat mintea…Prin păcat nu s-a distrus chipul lui Dumnezeu din om, ci doar a fost întunecat, rămânându-I încă tendinta de cunoastere si voire a binelui”.

Universalitatea păcatului este arătată de Sf.Scriptură: “Precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru că toti au păcătuit în el”(Romani 5:12).

Singurul Om care s-a născut fără păcatul strămosesc a fost Omul-Dumnezeu Iisus.

Pedeapsa primită pentru păcat este, după cum ne spune Sf.Ap.Pavel, moartea: “Plata păcatului este moartea”(Romani 6:23). Moartea poate fi trupească (despărtirea sufletului de trup), sufletească (ruperea comuniunii cu Dumnezeu) sau vesnică (separarea vesnică de Dumnezeu).

          Această pedeapsă a fost desfiintată de Mântuitorul Hristos: “Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viată vesnică, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:54).

Ziua a 6-a

Natura înainte de păcat

Adam si Eva în Eden vorbesc cu Dumnezeu

Adam si Eva încalcă porunca lui Dumnezeu

Adam si Eva sunt goniti din Eden